Măcin de toamnă - 17-18.10.2020

Pentru că nu vream să stăm acasă și pentru că vremea nu arăta fabulos niciunde în preajmă, ne-am hotărât vineri seara, ca a doua zi de dimineață să dăm o fugă până în munții Măcin. Mai fusesem o singură dată acolo, în fugă și ne doream (mai ales Alin) de ceva vreme, să dăm o tură de recunoaștere.
Prin urmare, am făcut bagajele pentru stat o noapte cu cortul, iar a doua zi, pe la 9.00 (târziu, e drept) ne puneam în mișcare. Am făcut până la Greci vreo 4 ore. 
Planul era ca sâmbătă să urcăm pe Țuțuiatu, iar duminică să mergem pe Culmea Pricopanului. Aveam în plan să campăm la Pietrele Mariei, loc despre care aflasem, grație prietenului Răzvan. 

În ciuda faptului că de-a lungul drumului a fost cam înnorat și ne-a plouat pe alocuri, chiar și după ce am intrat în județul Tulcea, când am ajuns la locul de parcare din satul Greci, chiar la intrarea în traseul ce avea să ne ducă pe Vf. Țuțuiatu, vremea s-a îmbunat și a ieșit un soare cald de toamnă. 

Am luat-o la deal printre cele doua vârfuri, Țutuiatu la dreapta și Cavalu la stânga, pe traseul marcat cu triunghi albastru. Auzisem că este de mers cam 1,5 ore până pe vârf și cum am început să urcăm deja după amiaza mă temeam că, împreună cu copiii ne vom mișca mai greu și nu mai apucăm să punem cortul pe lumină. 

Am ajuns totuși pe vârf în ora aia jumate. Traseul e bine marcat și ușor de străbătut. La urcare este o singură porțiune mai abruptă, care se parcurge totuși repede. Am ajuns prima dată pe Vf. Ghinaltu.

Băieții pe cel mai înalt punct de pe Ghinaltu

Apoi am mai continuat o vale-adâncă și-un deal înalt și am ajuns și pe mult doritul Țuțuiatu. Țuțuiatu este cel mai înalt vârf din Măcin și atinge fabuloasa înălțime de 467m. 

Familia pe Vf. Țuțuiatu

Între noi fie vorba, eu îmi aduc aminte de la orele de geografie din școala generală, că pe vârful ăsta cel mai înalt, îl chema Greci. Dar ce știu eu, că am terminat școala în Cretacic și am mai uitat lucruri de atunci. 

Pentru că nu mai fusesem niciodată, de-a binelea, în Măcin nu aveam o idee prea clară despre acest munte. Știm cu toții că este un munte mic și vechi iar impresia mea era că de fapt sunt niște dealuri nițel mai abrupte. Nu îmi puteam imagina nimic mai greșit. Este un munte! De-a binelea! Cu aspect și structură de munte. Singurul lucru care ne aducea aminte că nu suntem pe un munte înalt era vegetația specifică a Dobrogei: păducel, salcâm, stejar, sălcioară (eu o știu din copilărie de Mierea ursului, iar fructelor acestui arbust, pe care le măncam toată toamna, le spuneam mămăligi). Prin urmare, datorită aspectului pietros și văilor abrupte am avut surpriza plăcută de a descoperi un munte adevărat în plină câmpie. O să revenim aici!

Am ajuns la mașină în jur de 17.30 și am plecat repede spre locul de cort - Pietrele Mariei. Se găsește la vreo 4-5km SE față de satul Greci. E un loc frumos, pe un delușor printre copăcei, zona cu iarbă verde și mică. Peste câmp, înspre poalele Măcinului se întinde o pădure mai măricică în unde sunt câteva stâni. 

Din păcate, pe cât de frumos este locul pentru a campa acolo, pe atât de puțin practic. Nu este apă (dar asta este o problemă a Dobrogei și nu neapărat a acestui loc, particular). Copăceii, pe cât de frumoși, pe atât de rari. Cine merge des cu cortul offcamping, știe că asta poate deveni o problemă atunci când în același spațiu sunt cel puțin încă două corturi. Ne vom întoarce totuși la primăvară. Având în vedere că știm locul, acum ne vom putea echipa corespunzător. 

Am întins cortul chiar pe înserat și am mâncat la lumina frontalelor. 

A fost o noapte senină dar foarte rece (cam 1-2grdC) și pentru că nu era nicio lumină urbană prin preajmă, cerul s-a văzut fantastic, cu toate stelele lui și cu o lună nouă-nouă, ca o lamă. 

Duminică ne-am trezit pe la 8.00. Dar este toamnă și era ceață și frig. Ne-a luat mult până să ne dezmorțim, mâncăm micul dejun și până să adunăm cortul și bagajele. Eram cu sacii de dormit de iarnă și în cort nu ne-a fost frig. Dar de cum am ieșit afară ne-a învăluit o dimineată rece și umedă. Abia pe la 10.30 s-a ridicat ceața de-a binelea și soarele a început să ne încălzească.

Locul în care am pus cortul și copăceii din spate

Păduricea de peste câmp și baza munților Măcin

La 11.00 am plecat spre Culmea Pricopanului unde am ajuns rapid, pentru că nu erau decât vreo 11km de la locul nostru la punctul de plecare în traseul de culme.  

La capătul drumului care merge spre cariera de piatră, de la intrarea în orașul Măcin, am făcut stânga către Mânăstire și am parcat chiar în spatele ei. Chiar acolo este și intrarea în traseu. Am urcat în culme pe sub vf. Caramalău, urmând traseul marcat cu bandă albastră. Până în coamă el merge în paralel cu traseul pe cruce albastră, care în culme o ia către stânga iar banda albastră continuă către dreapta. Am continuat drumul pe creastă, trecând din vârf în vârf, până, cred, pe la jumătatea ei. 

Familia pe Vf. Vraju

Capre de stâncă

În locul ăsta, care cred eu că era mijlocul culmii, este o ruptură a crestei iar traseul coboară într-o vale, la un puct de odihna amenajat cu băncuțe și mese. Aici traseul se intersectează cu traseul de cicloturism, ca apoi să urce înapoi în creastă. Am părăsit, în acest punct, traseul de creastă și am hotărât să coborâm pe traseul cicloturistic. Era deja ora 14.30 și trebuia să mai trecem, în drumul nostru spre casă și pe la mamaia pe la Cernavodă. Ne-am promis totuși să ne întoarcem într-o zi și să reluăm traseul ăsta. Este foarte frumos și prin câteva văi și creste am avut, pentru niște momente, senzația că suntem prin văile Bucegilor.

Peisaj carpatin în Măcin

Am coborât pe drumul de biciclete până am întâlnit din nou marcajul care coboară din creastă - bandă albastră.

Am ajuns lângă o fostă - sau poate nefolosită niciodată - cabană. M-a uimit cât de frumoasă este, și cât de solidă e lemnăria. Nu știu ce este cu casa aia în mijlocul nicăieriului, dar mi s-a părut tare interesantă. Înăutru părea să fi fost compartimentată ca o cabană adevărată. Cu o sală de mese mare, cu șemineu în mijloc și cu camere mai mici intr-o parte la parter si pe jumătate din etaj. Din păcate nu vred ca poate fi racordată cu ușurință la apă sau energie electrică sau alte utilități. 

Casa de nicăieri din lemn și piatră

Am ajuns înapoi la mașină în scurt timp și am plecat către Cernavodă și apoi către casă. Am ajuns la poartă după căderea nopții.

Concluzia acestui weekend este că ne-a plăcut foarte tare în Măcin și că avem să ne mai întoarcem aici pentru alte vărfuri și trasee.